Capitolul I - Winter
~Din primul cap . Nu o să înțelegeți nimic~
Soarele, lăsându-și razele plăpânde înspre marea podoaba aurită a pământului din cauza frunzișului Învechit, copacii năruiți de tristețe pentru plecarea fiecărei randunica din căsuțe, bulgări înlăcrimați de la mic la mare diferiți in forme căzând din înaltul cer ce își varsă nervi peste pământ acoperind încetișor soarele cu fum cenușiu si așa făcând să dispară ultimele raze de lumina care mai încălzeau inimile bătrânelor flori rămase la trunchiurile copacilor, și uite cum călduroasa vara trece încetișor, în urma auzindu-se doar bufnituri si pocnituri pe mărețul cer, de parca însuși Zeus s-ar lupta cu Odin, oștiri de păsări de tot soiul plecand pe urmele căldurosului soare, și așa copii, așa este viața, trecătoare , oricâte răni ar deschide, un singur lucru le poate îngropa, Timpul.
20-1-15-11-1-3-5-4-5-18-3-17-9-5-17-5-1 ?
Capitolul ... II ? - White Dark
Era o noapte de iarnă , frigul își făcuse apariția în corpul meu , fiorii mișunau prin fiecare părticică din mine , aceștia mângâind'umi inima , fulgi de nea , de toate formele și mărimile , coborau din cer (intr'un dans vioi care reprezenta fericirea .. dar in acelasi timp si tristețea ..) lovindu'mi plăpând'ul corp , și palida față . Trecuseră de mult miezul nopții , mă plimb singuratică pe străzile pustii ale orașului .. de ce singură cu atâția oameni in jur ? , pentru că , așa mă simt .. picioarele , purtându-mă înspre nicăieri .. caut ceva .. dar ce ? , simt acest gol , o gaura mare in interiorul inimii mele .. mă deranjează , nu mă lasă să dorm , nu vreau sa dorm .
Traversez strada , când calc greșit și mă împiedic , chiar înainte să cad .. L-am simțit .. mă prinsese , parcă apăruse de nicăieri , exact lângă mine . Simt o mireasmă îmbătătoare venind din partea lui , un miros ce reprezintă însuși misterul , este chiar plăcut , îi simt răsuflarea greoaie ce îmi atinse gâtul . Mă întorc și mă uit , dau de niște ochi albaștri cristalin , precum cerul in cea mai luminată zi .
"Heii , ai grijă cum umbli "
Îmi spune el cu un mic zâmbet fermecator pe fața .. era ca un mic curcubeu alcătuit din toate culorile posibile , apărut în intuneric .. în întunericul meu . Încercand să-i mulțumesc am reușit să scot doar două silabe , murmurate și ele , dar "el" .. plecase , se grăbea undeva , și așa curcubeul proaspăt creat .. a dispărut.
Sau cel puțin așa credeam eu pe atunci ..
Capitolul III - Un simplu .. zâmbet ?
Noi oamenii suntem răi , sau buni ?
De ce unii aleg sa fie buni , pe când alții .. răi ?
Oare ei aleg asta ? , sau îi forțează circumstanțele ?
Probabil nu există rău sau bine , ci doar căi diferite de a vedea lucrurile.
Rănești pentru a nu fi rănit , rănești pentru persoane apropiate , rănești pentru propria plăcere .. Dar unii aleg să se rănească pe ei însuși .
Dacă ai fi în locul meu , tu ce ai alege ?
-----
Din nou pe aceleași străzi , urmând aceeași pași , îndreptându - mă înspre aceeași încăpere .. suportând aceeași oameni . Măcar știu că scap de acasă .
Mergând în continuare , întrebându - mă dacă voi vedea din nou .. acea lumină , acel curcubeu , mă intrebam dacă a fost o scânteie pentru el .. dar sigur , nu a fost nimic .
Aceeași sală de clasă șubredă , cu pereții uzați , tabla arătând de parcă s - ar fi luptat un roi de pisici pe ea , scaunele ruginite , lemnul ronțăit , tavanul îți dădea impresia că s - ar prăbuși peste tine fără milă .. perdelele sfâșiate , florile ofilite de la geam .. un miros , ce îți dă toate simțurile peste cap , printre care prea mult fum de țigară , deschid geamul .. trag o gura bună de aer , îmi las mâinile pe geam și îmi așez capul peste .. întrebându - mă dacă am să îl revăd , îmi întorc privirea către parcul alăturat , simt cum a mea față palidă se aprinse asemeni unu-i foc de tabără .. stând acolo , cântând la chitară , un sunet plăcut urechilor , dar se aude încet .. acum îl văd .. îl văd clar la lumina zilei , de parcă ar face parte din ea . Pare plin de viață , dar în același timp desprins de ea .. în jurul lui , colcăie misterul .. în același timp parcă l-ai putea citi așa de ușor .
A întors privirea către mine , și .. a zâmbit , acest lucru făcând ca bătăile inimi mele să o ia razna , fața îmi ardea puternic .. respirația o simt mai caldă , după acel mic zâmbet care mi-a răsucit lumea , s-a întors la a canta .
Atunci am decis .. am luat caietul și creionul din rucsac , și ... am început să -l desenez .
Capitolul IV - Doar "Ea"
De ce când suntem loviți , simțim durere ?
De ce atunci când ne tăiem , sângerăm ?
De ce plângem , când suntem răniți ?
Pentru că suntem niște ființe fragile , iar atunci când suntem răniți , căutăm alinare ...
Căutăm o persoană care să ne aline durerea , căutăm pe cineva care să umple acel gol , chiar dacă uneori o facem fără să ne dăm seama ...
Când găsim acea persoană .. ne simțim împliniți , in siguranță , simțim că nu mai avem nevoie de nimic .. dar greșim ... uităm că avem nevoie de noi înșine .
-------
Mă îndrept către casă , pași mărunți și lenți , încerc să nu mă grăbesc , nu vreau să ajung acolo , dar unde altundeva să merg .. încă două luni ..
În drum spre casă mă opresc să mănânc din restaurantul meu favorit , așa măcar mai trece timpul , și nu o să ajung așa rapid acolo ..
Mă așez la masă , când mă vede chelnerul îmi face semn că porția va fi gata imediat , deja s-a obișnuit cu mine , mănânc asta de fiecare dată când vin aici .
După delectarea cu " Mâncarea Mea " , cum o numesc eu , plătesc și plec înspre casă rugându-mă să nu fie prin preajmă ..
Ajung în fața ușii , trag o gură bună de aer , intru .. încerc să nu scot vreun sunet , este trântit pe fotoliu , cu berea în mână și televizorul pornit .. se pare că după destul alcol a luat somn , mirosul dezgustător de alcol se simte în toată încăperea , urc încetișor în camera mea , închid ușor ușa , de data asta las ieșirile nocturne deoparte , mă schimb în ale mele roșii pijamale ,arunc o privire pe geam după care mă pun în pat . Încerc să adorm , ceea ce imi este cam imposibil în acest moment auzind sforăitul groaznic .. după câteva rostogoliri prin pat , îmi pun căștile , pornesc muzica , și ultimul lucru pe care mi - l aduc aminte este cantecul meu preferat " With you " .
12-23-13-1-12-5-9-18-17-1-24-9 e.e
Capitolul V - Rana
De ce ne îndrăgostim ... de ce avem nevoie de iubire ?
Pentru a simții că trăim ?
Te-ai născut din iubire ... unii mor din iubire .
Iubirea este cel mai frumos sentiment , pentru care merită să trăiești .
Acest sentiment Îți mângâie inima , o face să pulseze cu putere , să danseze și să facă piruete , întoarce totul cu susul in jos .
Dar ce se întâmplă când acest sentiment moare ?
Ce vei face la momentul respectiv ?
Vei trăii în continuare ? , timpul nu stă în loc pentru nimeni , el este axat doar pe drumul lui , se uită doar înainte , fără să se uite ce lasă în urmă , sau ce va aduce în continuare.
* Prețuiește persoana care îți este aproape , spune-i ce simți pentru ea , până nu va trece timpul și va ajunge sa fie prea târziu . Spune-i tot , s-ar putea ca mâine să nu o mai ai . *
-----
Încet totul dispare .. se duce , nu se știe dacă se va mai întoarce .
Privesc cum razele slăbite al puternicului soare , încerc pline de voință , din răsputeri , sa treacă prin sticla geamului încercând să-mi intre în cameră , cu scopul de a încălzi tot ce le stă în cale . Mă uit pe geam , cu gândul că parcă abea ieri a sosit iarna lăsându-și podoaba cea albă peste oraș , parcă abea ieri .. l-am văzut pentru prima dată .. iar acum .. încet , iarna își face dispariția precum un magician , trece .. la fel cum o să treacă și această viață .. mă tot întreb , oare cum o să mor .. o să las ceva în urmă ? , un zâmbet , o lacrimă , o amintire , un regret ... nimic . Poate nu o să las nimic în urmă , o să fiu doar o altă viață care o să se stingă ... o să-i pese cuiva.. oare lui i-ar păsa ? , mă arunc în pat , pentru a putea admira desenul superb ce stă lipit pe tavan . Mă uit intens .. am decis să îl invit și pe el la majoratul meu . Mă îmbrac în grabă și ies afară .
Aerul îmbătător de schimbare a vremii se simte puternic , îmi aranjez eșarfa si mă îndrept către "locul de întâlnire" , doar eu îi spun așa . Este o mică terasă , asemănătoare une-i mici cabane , stând lângă un splendid lac , în ultimul timp , merg în fiecare zi acolo .. pentru că este și el , citește de fiecare dată , iar eu desenez . Schimbam puține cuvinte , dar pentru mine era suficient pentru a simții că este cineva lângă mine .
Razele soarelui lovind ușor suprafața apei , lăsându-ți impresia unu-i curcubeu acvatic .. zdrobind încetișor ultimul strat rămas al gheții , păsările întorcăndu-se în stoluri precum niște soldați învingători întorși de la război , fiecare la propria casă . Terasa cea învechită , din partea căreia primești un sentiment rece și sumbru .. dar în același timp , liniștitor , trei băncuțe abea ținându-se pe picioare în interiorul acesteia , una dintre ele fiind ocupată de un chitarist cititor .
Scot un salut bâlbâit către el ... probabil mă crede proastă .. în timp ce mă bâlbâi îi zic că majoratul meu este peste doua zile , îi spun locația și faptul că mi-ar face plăcere să își facă prezența și el .
" Orice ar fi , am să vin acolo . Îți promit "
Zicând asta , îmi ia eșarfa , o înfășoară în jurul gâtului spunându-mi că asta este biletul lui și asigurarea mea că o sa fie prezent acolo .
Au trecut cele două zile ..
Sunt entuziasmată , a zis că v-a venii , îl aștept cu sufletul la gură , invitați după invitați își fac apariția .. la fiecare " nou venit " ceva tresare în mine crezând că îi el .. aștept cu nerăbdare , timpul trece .. toți pleacă ... El nu a venit .
Capitolul VI - Doare..
Puțin prea târziu , puțin prea mult , puțin prea greu ... Nu știi că timpul nu iartă ? ; Nu știi că rănile nu se închid atât de ușor ? ; Nu știi că lacrimile nu se usucă prea curând ?
Nu știi că anotimpuri au trecut peste sufletele noastre , nu știi că vânturi rele au abătut în ele ? , A mai rămas un gol , un pustiu , pe care dacă îl privești poate ucide ..
Mă uit în jurul meu și văd doar dezolare , nepăsare , uitare .. Te pierzi în durere .. acea durere ce te ucide zi de zi , te pierzi în gânduri sumbre ce te otrăvesc .. ai vrea să umpli acel gol .. De ce nu mă lași ? , de ce nu ne ajută "timpul" să umplem acel gol ? ... De ce ?
----
Îmi aud ceasul sunând din toate puterile , enervată îl lovesc cu putere încât se răstoarnă și cade pe jos , mă ridic din pat fără a mă mai chinuii să mă schimb sau ceva .. cobor in bucătărie , îmi iau pachetul cu cereale , cutia cu lapte ; mănânc din cutie fără a mai pune in bol sau măcar a încălzi laptele , cu gândul că nu am chef de nimic . "El" chiar a promis .. și toate astea se duc când mă forțează tata să ies afară pentru că a dat cu insecticid în casă , așa că am luato înspre parc.
Semafoare peste semafoare , mirosuri ciudate , agitație , vorbe urâte , zgomot , priviri înfiorătoare , aglomerație .. Dezgust ! , atât de mult încât nu eram atentă și mă ciocnesc cu o colegă . Îmi cer scuze , după care o intreb unde se grăbește , ea îmi explică despre cum i-a spus un vecin , că cineva s-a accidentat destul de grav ajutând pisicul ei care se afla in copac , și cum că s-ar duce la spital să ii mulțumească oferindu-i un tort , așa că m-a rugat să merg cu ea , plictisită .. am acceptat .
Totul pare minunat la prima privire către exteriorul spitalului , dar odată aflată înăuntru , o duhoare copleșitoare de medicamente se abate asupra ta , o încăpere sumbră unde poți să observi puținele tablouri foarte ciudate , pereți scrijeliți de parcă am fi la spitalul de nebuni , un tavan înalt susținut de grinzi din lemn unde se pot zări ocazional mesaje abstracte , peste tot predomină culorile gri și bej , sala de așteptare plină de bătrânei care parcă ar aștepta pe "Cel cu Coasa" , canapelele arată împietrite , un loc nu foarte îngrijit, mai degrabă terifiant , poate fi de vină gândirea mea superficială , sau nu , dar locul ăsta nu arată ca un spital , o întreb dacă suntem unde trebuie , îmi dă din cap afirmativ , odată ajunse în fața ușii , ea intră eu așteptând pe hol , un hol îngust unde se pot auzi durerile pacienților , iese zicând că el doarme și că a lasat tortul acolo , chiar când să închidă ușa am observat cu coada ochiului cine era defapt .. era "El" , văzând-ul am rămas puțin șocată , i-am spus că poate să plece fără mine , am intrat în camera așezându-mă pe scaunul de lângă patul lui ; asistenta venind în cele din urmă .. în scurta discuție m-a întrebat dacă suntem neamuri , am răspuns că doar cunoștințe , după care am întrebat dacă l-a vizitat vreun neam , fața asistentei se întristară puțin zicându-mi că in registrele lui arată că nu ar avea vreun neam .. auzind asta ,am simțit cum fața mea palidă se răcește , lacrimile vrând să îmi inunde ochii .. "El" .. Probabil se simte singur .
Capitolul VII - Prea multe culori goale .
Iubirea .. Se spune că nimic nu este mai mare , că te ajută să treci peste orice greutate , se spune că în iubire găsești speranța . Însă , dacă nu găsești această "iubire" , înseamnă că nu vei putea simții că trăiești ?
Dar dacă găsești acest sentiment pe care noi îl numim "Iubire" , și se dovedește a fi totul fals , ce o să faci ?
------------------
Nimic nu se compară cu un curcubeu proaspăt în întuneric , un curcubeu ce te încălzește , ce îți dă putere să mergi mai departe , acest curcubeu poate fi multe lucruri , pentru mine este un simplu zambet .. zambetul lui .
"Bună dimineața , prințesa adormită"
Îmi spune el ,cu un zâmbet larg și vioi , pe un ton liniștit , atât de cald și blând , ar putea oare acest curcubeu să lumineze intunericul din mine , aș putea oare să îi vindec rănile singurătăți care au creat acea privire , "el" pare atât de plin de viață , însă privirea lui reflectă o inimă rănită .. prea multe răni , care în timp pare să fi înghețat , sunt sigură că în spatele acestui zâmbet , "El" suferă .
"Bună dimineața , domnu "mă țin de promisiuni" "
Spunând asta ,își lasă puțin privirea în jos , m-am agitat puțin crezând că l-am întristat , îi spun că nu sunt supărată , ci că sunt liniștită că este bine . Nu trebuia să zic aia , pare ca și cum m-aș fi luat de el , când de fapt el doar ajuta un pisoiaș .
Își cere scuze pentru faptul că nu a venit deși a promis , oferind-umi cadoul ce vroia să mi-l dea la majorat , mă uit puțin confuză dar încântată , îi mulțumesc și îl iau cu gândul că o să mă uit acasă , cu toate că arde un sentiment în mine de al deschide . După ce îi explic cum am ajuns aici "el" a vrut sa mâncăm împreună tortul , vroiam să îl refuz pentru că era pentru el , dar nu vroiam să îl mănânce singur , așa că am acceptat . Am mai rămas cateva ore în care am vorbit despre viețile noastre , după care am plecat , spunându-i că am să vin și mâine ; cum credeam , locuiește singur .. "El " îmi spuse pe un ton amuzant că nu pleacă nicăieri , am râs puțin după care am plecat.
După ce am ajuns acasă , am deschis cadoul . Un set pro pentru desenat , un ursuleț albastru și o felicitare , văzând toate acestea m-am bucurat enorm , deja începând să mă gândesc ce nume am să îi dau ursulețului și că o sa fie partenerul meu de somn . Deschid felicitarea în care scrie că data vitoare i-ar placea să îmi vadă desenele .. chiar ii pasă . Așa că m-am decis a doua zi să iau cateva și să i le arăt .
A doua zi a venit , mă pregătesc , tata mă întreabă unde mă duc de sunt așa veselă și energică de dimineață , i-am spus că vizitez pe cineva la spital , și ies pe ușă , s-a uitat puțin cam ciudat , probabil a gândit "merge să viziteze pe cineva la spital , și este fericită pentru că acea persoană este internată acolo" dar oricum nu îmi pasă , eu merg pentru a vedea acel curcubeu singuratic .
Capitolul VIII - Vise create în van ..
Voi aveți un vis al vostru ?
Sau mai bine spus , voi credeți în visul creat de voi ?
În visul vostru .
" E doar un vis! "
" Cum adică 'doar un vis' ? "
" Adică nu se va întâmpla , e doar un vis! "
Să fie oare visele împărțite în două ?
Și anume : Îndeplinibile și neîndeplinibile ?
De ce să ai un vis , dacă tu crezi despre el că nu se va întâmpla ?
Nu poți să numești "vis" acel ceva în care tu nu crezi .
Dacă chiar ai un vis , atunci crede în el și fă tot ce poți ca să îl îndeplinești .
Orice ți-ar sta în cale , depășește !
Oricine Îți spune că nu poți , aratăle că poți !
Altfel acel vis nu este un vis , ci doar un gând pe care nu ți-l dorești cu adevărat .
----------
În acea seară de iarnă , cand l-am întâlnit pentru prima dată , nu aș fi gândit că o să devină pentru mine un curcubeu atât de strălucitor , o lumină care poate să alunge acel întuneric . Nu credeam că o să ajung atât de aproape de el .
Gândindu-mă la toate astea , am pierdut noțiunea timpului , iar taximetristul îmi strigase numele de două ori , îmi cer scuze îi plătesc și cobor lângă spital .
Sunt nerăbdătoare să îi arăt desenele , sper să îi placă .
Trec pe lângă niște chioșcuri , mă opresc uitându-mă prin vitrină la cărțile ilustrate pe rafturi , amintindu-mi că îi place să citească .
Trec cu privirea atentă la fiecare detaliu de pe coperta cărților , multe file de povești , fiecare carte reprezentându-și propria lume , în care se regăsesc tot soiul de sentimente . Iubire , frică , simpatie , lăcomie , disperare , îngrozire , milă , fericire , ură , și multe altele .
Fiecare poveste încheindu-se în propriul fel , de la râsete până la lacrimi , de la naștere până la crimă . Totul este atât de fascinant . Dar oare se termină fiecare poveste cu bine ? , ma întristează , atunci când totul se termină pierdut în disperare . Dar viața nu-ți ofera tot timpul ceea ce dorești . S-ar spune că Îți ofera doar ceea ce ai nevoie , și că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce .
Asta înseamnă că eu pot duce tot acel întuneric ? , toată acea neliniște , toate aceste sentimente ce mă macină pe zi ce trece ? . Nu pot să îmi găsesc un răspuns ..
Din nou mă pierd prin gânduri fără a realiza cum trece timpul , și că doamna care vinde la acel chioșc mă tot întreabă dacă cumpăr ceva .
I-am spus că doar mă uitam si vrând să plec , am dat cu ochii peste un titlu ce mă atrăgea oarecum "Vise create în van" , nu stiu de ce mă atrăgea acest titlu , dar m-a făcut să îmi pun unele întrebări . Așa că am decis să o cumpăr , i-am plătit , mi-a împachetat cartea , și am plecat către spital .
Din nou în interiorul acestui loc sumbru care îți umple fiecare părticică din corp de fiori . Mă tot întreb oare cum rezistă sa stea în așa loc , eu aș fi cedat după cel puțin 2 nopți petrecute aici singură .
Ajung în fața camerei lui , bat la ușă și intru . Mă privește calm cu un zâmbet liniștit pe buze , schițez si eu un zâmbet larg fără să îmi dau seama . Îl salut , nici nu apuc să mă așez bine pe scaunul de lângă el , căci mă întreabă dacă am adus desenele , m-am făcut puțin șocată zicându-i că am uitat de ele , auzind asta își lasă privirea puțin în jos , dar nu îl las să zică ceva , spunând în timp ce scoteam desenele din rucsac că defapt am glumit , nu a durat nici o fracțiune de secunda ca să-i reapară zâmbetul pe buze .
Le scoate pe toate nerăbdător ca un copil mic ce tocmai își primi cadoul de crăciun , și se uită insistent și destul de atent la ele , de parcă ar urmari fiecare linie trasată în parte .
Asta mă făcuse fericită .
Trecuse deja câteva ore , mi-a complimentat talentul la desenat în timp ce eu îi ziceam că îmi place cum cântă . După care am mai pierdut cateva ore fără să ne dăm seama de trecerea timpului .. exact , nu îmi mai păsa de timp atunci cand eram cu el , nu îmi păsa ce a lasat timpul in urmă , dar greșeala mea a fost că nu eram atentă la ce va aduce . I-am spus despre mine , el mi-a mai zis cate ceva despre el . I-am spus că vreau să plec din casa aia din cauza tatalui meu și că as vrea să mă angajez pentru a îmi putea continua studiile . Nu pot să îmi dau seama , de ce simt că pot să îi spun lui despre orice .. de ce am această încredere oarbă în el . A trebuit să plec . Seara a venit , întunericul din nou și-a făcut apariția , nu doar pe mărețul cer , ci și în inima mea . Încă simțeam , o neliniște undeva adânc în sufletul meu , care începea să își facă apariția tot mai mult . Încă îmi era groază să merg în acel loc , știind sigur că el a consumat ceva . Încă puțin , încă puțin timp și am să plec .
Daca va placuta aceasta mica poveste , continuarea o gasiti aici : https://www.wattpad.com/story/34234839-poveste-sau-nu
Desigur , este in curs de scriere . Deci on-going . Oricum , sper ca v-a placut!
